
Mobilitate Erasmus+ în Polonia pentru elevii Colegiului „Vasile Lovinescu”

În perioada 27–31 octombrie 2025, 13 elevi ai colegiului nostru, însoțiți de profesori, au participat în Polonia la cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului Erasmus+ „The Student Council as a Way to Develop Students’ Civic Competences”.
Activitățile s-au axat pe dezvoltarea competențelor civice, implicarea elevilor în viața școlii și a comunității, precum și pe realizarea proiectului „Your Voice Counts”, destinat exprimării opiniilor și sugestiilor elevilor. Participanții au lucrat în echipe internaționale, au discutat despre sistemele educaționale și rolul tinerilor în societate și au desfășurat activități de voluntariat.
Programul a inclus o vizită oficială la Primăria din Strzyżów, precum și activități culturale și educative în Cracovia și Rzeszów.
În urma proiectului, inițiativa „Your Voice Counts” va fi implementată și la nivelul colegiului nostru, contribuind la consolidarea implicării civice a elevilor și la deschiderea școlii către comunitate.



